Principiul Nu fi rău este considerat în Velcont, la fel ca un cod al bunelor maniere în viața de zi cu zi, deoarece și în companie este necesar un cod al bunelor practici care să asigure buna funcționare atât în interiorul cât și în exteriorul acesteia.
Membri companiei VELCONT aplică principiul de mai sus în absolut toate activitățile prestate la nivel de companie, inclusiv în selectarea clienților. Cuvântul cheie? Respect.
Scopul firmei este concentrarea totală pe nevoile clienților prin oferirea celor mai bune produse și servicii, rezultat al unor acțiuni onorabile și respectabile. Toți membrii fondatori, asociați și angajați sunt nevoiți să respecte acest cod. Imposibilitatea sau refuzul conștient de a face acest lucru poate duce inclusiv la acțiuni disciplinare. Mai mult decât atât, chiar dacă codul inițial a fost scris pentru membri consiliului de administrație și angajații VELCONT, ne așteptăm ca prestatorii de servicii și colaboratorii să îl urmeze. Nerespectarea acestuia poate duce la încetarea imediată a relațiilor contractuale.
Astfel, contradictoriu cu negația nu fi rău vine automat afirmația fii bun! Adică, oferă servicii de calitate, folosește un limbaj profesional, fără injurii sau jigniri (așteptam asta atât din partea clienților, cât și către clienți). Mai exact, niciodată nu vom selecta clienți care nu oferă respect sau care nu cunosc termenul de etică profesională, pentru că, la rândul nostru ne ghidăm după aceste principii.
Pentru că un prestator de servicii mulțumit aduce clienți mulțumiți care la rândul lor au așteptări să încheie colaborarea cu noi la fel de mulțumiți.
Așadar, nu fi rău, și restul acțiunilor vor merge în conformitate cu alegerea ta… aceea de a fi bun.