
Articolul de mai jos este scris de Luiza Daneliuc al cărui mare admirator sunt . Ideile de mai jos le aplicam si noi doar ca pana acum nu stiam cum sa le formulez asa ca am cerut permisiunea ei sa le preiau la mine pe blog.
M-am gandit ca o trecere in revista a modalitatii de formare a tarifului (in afara de vaga sintagma „pretul se formeaza acolo unde se intalneste cererea cu oferta”) ar ajuta opinia generala sa inteleaga ca da, contabilii nu muncesc chiar la sapa, dar contabilitatea nu e tocmai „un fleac”.
Ce nu facem
Nu stabilim tarife dupa ureche, dupa cheful nostru de munca din ziua respectiva sau dupa starea de spirit generala din acel moment. Nu ne uitam la client, cu ce e imbracat si ce masina conduce, ce fata are si cam de cat pe luna am putea sa-l jecmanim.
Contrar opiniei generalizate, cand cerem o balanta, nu o cerem pentru a vedea cati bani are clientul prin conturi, ci pentru a vedea tipul activitatii si cate probleme are prin balanta, probleme care cad in sarcina noastra, a acelor contabili care preiau balanta aceea.
Eu personal nu ma las influentata nici de facturile de prestari servicii ale fostilor contabili, peste care dau atunci cand rasfoiesc un dosar cu documente, pentru a-mi face o idee despre activitate.
Ne cunoastem. O cafeluta, un biscuite…
Avem o discutie preliminara cu clientul, de cele mai multe ori pe mail sau telefonic, in care incercam pe cat posibil sa nu scoatem un pret pe gura. Facem asta deoarece informatiile preliminare pe care le poti obtine in 5 minute de discutii la telefon sau pe mail sunt insuficiente pentru o aproximare corecta a tarifului.
Totusi, in 90% din cazuri, oamenii vor sa stie cat costa. Macar aproximativ. Si le spunem. Aproximativ, X RON/luna. Ii invitam la o discutie sau ii rugam sa trimita o balanta pe mail pentru stabilirea tarifului exact. Problema este ca din propozitia initiala, frecvent se face abstractie de cuvantul aproximativ iar un tarif ulterior, chiar si foarte putin mai mare, supara. Pentru ca probabil nu se cunoaste motivatia din spatele modificarii „ofertei” initiale. Ceea ce ne duce cu gandul la urmatorul pas, balanta de verificare pe care o primim pe mail.
Balanta, singurul etalon corect si exact al pretului
Tot din balanta ne dam seama de specificul activitatii si aproximam munca noastra in plus, despre care nimeni nu vorbeste, dar cand vine momentul, se prezuma a fi a noastra:
– aveti cladiri si masini pe firma? – cine oare o sa fie responsabil la inceputul anului cu luarea notei de calcul de la taxe si impozite si a tinerii evidentei si reamintirii faptului ca aveti de plata niste impozite? Contabilul!
– vreti sa va achizitionati/doriti sa vindeti cladiri/masini de/pe firma? Cine va fi responsabil cu inscrierea pe rol/scoaterea de pe rol a acestor active? Contabilul!
– aveti leasiguri, conturi in valuta, furnizori externi? – operatii de reevaluare in plus pentru noi lunar.
– aveti productie? – total alta mancare de peste, vorbim deja de o contabilitate mai complicata, mai amanuntita, mai bibilita.
– comert? cu amanuntul? – multe, multe, multe reglementari si probleme.
– salariati? – deci REVISAL, organigrama, ROI si dosare de personal
– stiti conturile alea de venituri in avans, avansuri platite la furnizori, creditori diversi, furnizori cu sold care in teorie sunt platiti iar in practica „nu stiu ce-a facut contabilul ala acolo”? – munca in plus pentru noi, si (multa) raspundere in a decide cum se inchid conturile acelea pentru a reflecta realitatea, o realitate povestita pe gura de client si nu dovedita cu acte.
Cam asa citim noi o balanta in termeni de stabilire a tarifului.
Lamurim intrebari de genul…
Apoi urmeaza o discutie pe marginea celor mai frecvente intrebari puse in aceasta situatie:
1. Dar eu am pe cineva care imi face contabilitatea primara, NIR-uri si registrul de casa, asta nu inseamna un tarif mai mic?
Nu, pentru ca noi tot trebuie sa introducem in programul de contabilitate facturile de intrare (pentru ca sigur vreti sa va dam si un stoc scriptic) iar programul genereaza automat NIR-urile iar la sfarsitul lunii, genereaza automat si registrul de casa. Cel mult scutim niste hartie, dar nu cat sa micsoram tariful. Iar contabilitatea primara este necesara pentru ca se realizeaza in timp real si este ceruta de lege, pe cand contabilitatea financiara se realizeaza la o luna dupa ce evenimentele au avut loc, in cel mai bun caz.
2. Am persoana care se ocupa separat de REVISAL. Nu se poate scadea tariful?
Ba da, o mica scadere de tarif se poate face in acest caz. Dar trebuie sa tineti cont de faptul ca acea persoana nu va intocmeste si statele de plata si declaratiile 112 aferente, nu ea va calculeaza impozitele de plata si nu ea va piseaza sa le platiti la timp. Noi contabilii facem asta. Asa ca … o mica scadere de tarif doar. 🙂
3. Pana la urma bagi doar niste date in calculator si scoti niste declaratii pe care le depui online. Ce mare lucru? (asta-i varianta frumoasa!!!)
Da, dar raspundem pentru foile alea generate asa, intre doua cafele. Iar cand o problema reala si urgenta se iveste, de genul unei licitatii, unei popriri pe cont, a unei fise la ANAF facuta varza, noi posedam abilitatea ca, asa din pix si intre doua cafele, sa-i dam de cap. Eu zic ca macar asta merita un tarif decent. 🙂
Trecem printr-o perioada neagra care nu se mai termina. Toti trecem prin ea, inclusiv noi, contabilii. Si noi suntem niste mici intreprinzatori platitori de biruri la stat, si noi suntem satui de sistemul fiscal in continua schimbare. Si noua ne vine sa stingem lumina si cateodata chiar o stingem, dar nu inainte de a plati factura. Fara revolta. Ca oricum nimanui nu-i pasa de revolta noastra, iar factura tot scadenta ramane.
sursa: www.luizadaneliuc.ro